Săptămâna trecută a fost lansată o nouă versiune a pachetului G Suite care şi-a schimbat numele în Google Workspace. Noul set de aplicaţii – în afară de schimbările din sfera comunicării şi vizualizării grafice, are ca sarcină de a sprijini şi mai bine întreprinderile, în funcţie de amploarea afacerii lor. Să vedem ce se ascunde în spatele acestui nume misterios care va înlocui pachetul G Suite pentru afaceri.
CUPRINS
- Google Apps for Work, G Suite şi Google Workspace – cum arată evoluţia instrumentelor Google?
- Cum arată noile pictograme ale aplicaţiilor Google?
- Google Workspace – cele mai importante schimbări
- Cum arată oferta Google Workspace?
- Google Workspace – compararea variantelor
- Cum vor afecta modificările din Google Workspace utilizatorii prezenţii ai pachetului G Suite?
Google Apps for Work, G Suite şi Google Workspace – cum arată evoluţia instrumentelor Google?
Iniţial, pachetul care susţinea productivitatea şi munca prin utilizarea instrumentelor cloud a fost denumit Google Apps for Work. Datorită evoluţiei rapide a acestuia şi numărului tot mai mare de utilizatori, Google s-a decis să efectueze un rebranding (reîmprospătare) al ofertei de la momentul respectiv şi, ca urmare, a fost creat bine-cunoscutul G Suite.
S-a schimbat și logo G Suite – luaţi cunoștință cu Google Workspace
În ultimele luni, în industria IT a avut loc o schimbare a stilului de lucru de la birou la munca la distanţă. Google îşi cunoaşte foarte bine utilizatorii, motiv pentru care noua versiune G Suite, Google Workspace, îşi adaptează şi mai bine instrumentele pentru munca de oriunde din lume. Nu fără motiv cuvântul „Workspace” (spaţiu de lucru) apare în denumirea pachetului – Google doreşte ca noul serviciu vechi să fie instrumentul dvs. de fiecare zi, atunci când lucraţi într-un hotel sau într-o călătorie de afaceri, dar şi de pe canapeaua de acasă sau în bucătărie.
Cum arată noile pictograme ale aplicaţiilor Google?
Reînnoirea G Suite se referă nu numai la numele pachetului. S-au schimbat şi logo-urile instrumentelor Google individuale, care reflectă acum şi mai bine sinergia dintre soluţii. Mai jos, vă oferim o comparaţie simplă a pictogramelor pentru cele mai populare şi mai utilizate aplicaţii G Suite.
Mai jos, se află modificările aduse logo-urilor individuale ale instrumentelor pachetului Google Workspace:
Diferenţa dintre pictogramele vechi (G Suite) şi cele noi (Google Workspace) din pachetul de instrumente pentru afaceri.
Google Workspace – cele mai importante schimbări
Pe lângă sute de modificări mai mici în comunicarea vizuală şi interacţiunile utilizatorilor cu instrumentele suitei, Google prezintă 3 domenii principale în care evoluţia către Google Workspace va fi importantă pentru utilizatori:
- Au fost create noi linkuri între instrumentele din Google Workspace pentru a răspunde mai bine provocărilor echipelor care lucrează la proiecte mici şi mari. Modificările includ funcţii suplimentare care integrează datele din mai multe instrumente în cadrul unui singur document;
- O identificare vizuală nouă care este concepută pentru a îmbunătăţi munca utilizatorilor care folosesc mai multe instrumente în acelaşi timp.
- Nouă comunicare pentru a ajuta la utilizarea instrumentelor va fi adaptată pentru diferite tipuri de clienți – de la o întreprindere mică la o corporație mare
Google Workspace se concentrează pe 3 aspecte de bază în ceea ce priveşte interacţiunea cu utilizatorul: flexibilitate, asistenţă şi simplitatea muncii.
Cu toate acestea, Google Workspace nu schimbă aspectele cu care s-au obişnuit utilizatorii săi G Suite. Google continuă să sprijine companiile din întreaga lume oferind în soluţiile sale:
- Flexibilitate – suport pentru munca individuală şi în echipă, indiferent de locul în care se efectuează;
- Instrumente inteligente – datorită cărora utilizatorul economiseşte timp şi măreşte securitatea datelor corporative;
- Ergonomia muncii – toate aplicaţiile de afaceri se bazează pe simplitate, nu sunt necesare pentru utilizare cunoştinţe informatice, software suplimentar etc.
Cum arată oferta Google Workspace?
Până în prezent, în familia G Suite pentru organizaţii micro, mici şi mijlocii, Google a oferit două variante de seturi de instrumente:
- G Suite Basic;
- G Suite Business.
Împreună cu Google Workspace, oferta va trece printr-o schimbare mare – va apărea o a treia variantă. Datorită acestui fapt, utilizatorii vor avea mai multă libertate în alegerea soluţiei potrivite, adaptate la nevoile echipelor lor:
- Business Starter (echivalentul pachetului G Suite Basic);
- Business Standard (echivalentul pachetului G Suite Business);
- Business Plus (varianta nouă de pachet).
Datorită faptului că Google Workspace este un succesor natural al G Suite, acesta nu se deosebeşte în multe privinţe de predecesorul său. Cea mai vizibilă modificare este lipsa de spaţiu nelimitat în Google Drive pentru echipele care utilizează o licenţă Business de peste 5 utilizatori. Am prezentat noile limite Google Drive pentru licenţele Business în comparaţia de mai jos.
Google Workspace – compararea variantelor
Ce oferă fiecare pachet Google Workspace? Consultaţi tabelul nostru de comparaţie, unde veţi găsi toţi cei mai importanţi parametri ai serviciului:
Google Workspace Business Starter | Google Workspace Business Standard | Google Workspace Business Plus | |
Poșta Gmail | |||
Poşta Gmail în propriul domeniu | √ | √ | √ |
Proteţie avansată împotriva phishing-ului | √ | √ | √ |
Protecţie împotriva spamului și lipsa reclamelor | √ | √ | √ |
Instrumente Google | |||
Pachetul de instrumente de birou: Docs, Sheets, Slides, Forms, Sites |
√ | √ | √ |
Calendarul Google integrat | √ | √ | √ |
Google Vault | √ | ||
Spaţiu cloud | |||
Google Drive | 30GB/utilizator | 2TB/utilizator | 5TB/utilizator |
Editare şi partajarea fișierelor în cloud | √ | √ | √ |
Acceptarea nativă a fişierelor Office 365 | √ | √ | √ |
Drive partajat | √ | √ | |
Mesagerie instantanee | |||
Aplicaţia Meet | 100 de utilizatori / întâlnire | 150 de utilizatori / întâlnire | 250 de utilizatori / întâlnire |
Înregistrarea întâlnirilor în Meet | √ | √ | |
Verificarea prezenţei în Meet | √ | ||
Aplicaţia Chat | √ | √ | √ |
Google Workspace Enterprise – varianta pentru întreprinderile mari şi corporaţii
Pentru organizaţiile mari care intenţionează să implementeze mai mult de 300 de licenţe, Google a pregătit o variantă dedicată – Google Workspace Enterprise. Alegând această variantă, organizaţia câştigă beneficii suplimentare, inclusiv spaţiu nelimitat pe Google Drive, transmisii până la 100.000 de utilizatori în Messenger-ul Google Meet, selectarea regiunii de stocare a datelor.
Cum vor afecta modificările din Google Workspace utilizatorii curenţi ai pachetului G Suite?
Utilizatorii pachetului G Suite în varianta Basic, Business sau Enterprise, nu trebuie să facă nimic în momentul de faţă şi pot continua să utilizeze G Suite pentru afaceri, administraţie sau educaţie.